Blog de Calafat

Mereu alaturi de calafeteni

Deputatul Pinocchio are staf penal

Lasă un comentariu


Acest articol nu este un reportaj de campanie, altfel îl “semnam” publireportaj. Acest articol este o dovadă a neşimţirii pe care o arată unii politicieni, ajunşi în funcţii importante, faţă de contribuabili. Este o dovadă a tupeului incredibil al acestora şi poate a nepăsării şefilor lor. Week-end-ul trecut, vicepreşedintele CJ Dolj, aflat în timpul liber, s-a urcat la volanul autoturismului de serviciu şi s-a dus la o petrecere câmpenească cu scop electoral. A burduşit maşina cu materiale cu „ştampila” USL şi a luat drumul Calafatului. Indirect, preşedintele Ion Prioteasa a aflat despre cele întâmplate. Reacţia sa se lasă aşteptată. La rândul său, penalul Laurenţiu Ivanovici este aşteptat în acest week-end să-şi facă iar apariţia la volanul Passatului de serviciu prin comunele din Colegiul „Calafat”.

O PLOAIE MOCĂNEASCĂ ABĂTUTĂ ÎNCĂ DE LA PRIMELE ORE ALE DIMINEŢII ASUPRA COMUNEI CIUPERCENII NOI pare să dea peste cap planurile micilor comercianţi care se îndreaptă spre centrul localităţii, acolo unde duminică de duminică are loc piaţa “de săptămână”. “Nu ne sperie maică pe noi câteva picături de ploaie. Să nu-i ţie în casă pe oameni că rămânem cu marfa nevândută”, spune o bătrână în timp ce scoate cu grijă dintr-o sacoşă de rafie trei cocoşi, cu crestele mai roşii decât beretele amazoanelor lui Mazăre, iar cu picioarele legate cu aţă ca să nu-şi ia zborul prin târg. Apar şi primii comercianţi. Cei mai “vrednici” dintre ei fac coadă în faţa grătarelor încinse.

E PUŢIN TRECUT DE ORA 9. POLUAREA FONICĂ CREŞTE ÎN INTENSITATE. E şi normal! În piaţă îşi fac apariţia stafurile de campanie ale celor trei candidaţi pentru funcţia de deputat de Calafat. Se împart pungi, fulare, calendare, materiale menite să le facă reclamă celor trei candidaţi: Cornel Popa (ARD), Constantin Iancu (PP-DD) şi Mihai Voicu (USL). Prima echipă care intră în piaţă, cea a lui Iancu. “Fermierul de la Padea” stă de vorbă cu oricine îi iasă în cale. “Pare băiat bun şi priceput la agricultură!”, spune un tinerel care vinde mere aduse de la Braşov. Înaintează în mulţime la braţul candidatului PP-DD la funcţia de senator, Maria Shutz. Din urmă vin “galbenii”. În mijlocul lor, un bărbat între două vârste, îmbrăcat în negru. Puţini dintre cei aflaţi în piaţă ştiu că este deputatul Mihai Voicu, poreclit de oamenii locului Pinocchio. Pare răcit dacă este să ne luăm după ritmicitatea cu care duce mână la nas. “Vi-l prezint pe domnul deputat Voicu”, spune primarul comunei, Gheorghe Mungiu. Deputatul mai duce o dată mâna la nas. Se uită la podul palmei …… „Ce avem noi aici?! Chiar aşa, ce avem noi aici?!”. Un muc! Edilul din Calafat, Mircea Guţă îşi copiază şeful pe linie de partid şi se şterge sănătos la nas cu mâneca gecii. Marin Vintilă, primarul din Poiana Mare, pare să nu aibă probleme din cauza vremii reci şi a ploii mărunte. Alături, Laurenţiu Ivanovici vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj. Bărbatul trage de nas. Semn că-l prinde răceala după ce a coborât din maşina de serviciu, un Volkswagen Passat, dotată cu climă. Afară e răcoare de-a binelea! Vremea rece îi aminteşte vicepreşedintelui de perioada petrecută la răcoare, în vremea când nu era mâna stângă a preşedintelui Ion Prioteasa. Ploaia o deranjează pe fosta prefectă Nuţi Costea mai ceva ca individul care o tachinează pe tema demiterii: „Fugi doamna prefect că apare şi Vasileasca (primarul Craiovei) prin piaţă”! Din staful de campanie al lui Pinocchio a mai făcut parte şi Petre Pantalia, un alt liberal certat cu legea.

DUPĂ PLIMBAREA PRIN PIAŢA DE SĂPTĂMÂNĂ, vine o pauză de câteva ore pentru oamenii lui Pinocchio. Ivanonici se urcă iar în maşină şi ia drumul Smârdanului. Are de străbătut câţiva kilometri. Cu siguranţă nu consumă prea multă benzină de data asta. În satul ce aparţine de comuna Ciupercenii Noi, USL-iştii au dat o petrecere câmpenească de la care nu au lipsit muzica populară şi discursurile politice. Passatul cu numărul DJ 11 CJD opreşte în centrul satului. Ivanovici ia de pe bancheta din spate un fular galben. Nu vrea să-i intre în oase iar frigul. Se încinge la discuţii şi nici nu îi trece prin cap faptul că preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, o să afle că a plecat în campanie electorală pe banii statului.

Cine este Ivanovici?

LAURENŢIU IVANOVICI A FOST CONDAMNAT ÎN ANUL 2003 LA DOUĂ LUNI DE ÎNCHISOARE cu executare pentru constituirea unui grup care se ocupa cu falsificarea documentelor cu ajutorul cărora mai multe persoane au intrat ilegal în spaţiul Schengen. Ivanovici a fost arestat preventiv patru luni, dar nu a executat nici o lună din pedeapsă deoarece perioada de puşcărie era mai mică decât timpul petrecut în arest.

DEŞI ARE CAZIERUL CURAT, DOSARUL DE CERCETARE PENALĂ PE ALE CĂRUI COPERŢI APRE NUMELE “LAURENŢIU IVANOVICI” există şi acum în arhiva Judecătoriei Craiova. Prin decizia penală nr. 1732 din 9 decembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, instanţa descontopeşte pedepsele aplicate de Judecătoria Craiova (Laurenţiu Ivanovici a fost condamnat la doi ani închisoare cu executare pentru racolare de persoane în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat, la încă o pedeapsă de un an şi şase luni pentru fals material în înscrisuri şi o altă pedeapsă de un an şi şase luni pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de uz de fals. Ivanovici beneficiază şi de o graţiere colectivă a preşedintelui Ion Iliescu). Cu toate acestea, “reîncadrează fapta acestui inculpat în art. 67 alin.2 din legea nr.56/1992 cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal şi art 74-76 Cp şi art.13 Cp, text de lege în baza căruia îl condamnă pe inculpat la pedeapsa de şase luni închisoare. În baza art. 1 alin.7 din legea 543/2002, constată integral şi condiţionată graţiată această pedeapsă. Făcând aplicare la art. 74-76 Cod penal, reduce pedepsele aplicate aceluiaşi inculpat de la 1 an şi şase luni închisoare la 2 luni, iar pentru art, 25/288 alin. 1 Cod penal de la un an şi şase luni închisoare la 2 luni. Recontopeşte pedepsele astfel reduse, urmând ca în baza art. 34 Cp, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de două luni închisoare. Constată executată integral această pedeapsă”, se arată în adresa Secţiei Penale a Curţii de Apel Craiova trimisă Judecătoriei Craiova.

Angajaţii lui Mitriţă fac cumpărături cu maşina CAO

Un alt liberal care abuzează de funcţia pe care o deţine este Constantin Mitriţă, directorul Companiei de Apă „Oltenia”. Ca orice boss care se respectă, nea Costel are pe mână o maşină de serviciu, un autoturism Dacia Duster, şi un şofer aflat tot timpul la dispoziţia sa. Cine nu ştie că CA „Oltenia” are sediul pe strada Brestei, ar zice că biroul directorului Mitriţă este undeva pe strada Constantin Brâncuşi, aşa des este văzută intrând într-o curte din zonă maşina cu pricina. Dusterul de director stă parcat mai mult în curtea Hotelului Lido, proprietatea lui Mitriţă, decât în curtea Companiei. „Şi la cumpărături am fost cu angajaţii hotelului”, se plângea zilele trecute unor apropiaţi şoferul lui nea Costel. Aşadar, lui Constantin Mitriţă nu-i ajunge că face o grămadă de bani de pe urma monopolului pus pe cazarea delegaţiilor care vin pe la Primăria Craiova, şi la cât e de zgârcit se uită şi la benzina consumată de propriii angajaţi, cei de la hotel, nu cei de la CAO.

preluare Expresul de Sud

Autor: blogdecalafat

Mai tarziu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s