Blog de Calafat

Mereu alaturi de calafeteni


Scrie un comentariu

Cum luptăm împotriva fraudei?


Ca să nu mai consume bani, timp, energie și alte resurse pentru a ocoli măsurile de siguranță și prevenire a fraudei, USL a găsit o soluție mult mai bună: le-a eliminat din lege. Simplu. La acest referendum frauda e norma, nu abaterea de la normă.

Eliminarea din lege a măsurilor de siguranță și prevenire a fraudei nu poate fi justificată în niciun fel de USL-iști. Modificările legislative sînt făcute cu vădită rea credință și cu intenția de a elimina orice barieră legală în fața fraudării. Neîndoielnic, nu există o altă motivație decît intenția de fraudă. Atunci cînd dai o lege în care elimini sistemul de alarmă, încuietoarea de la ușă, scoți geamurile de la ferestre, intenția de furt este clară.

 Modificări ale legii prin care USL a eliminat măsurile de siguranță și prevenire a fraudei (EVZ)

Listele suplimentare

Spre deosebire de varianta anterioară a legii, aşa cum fusese modificată prin OUG 103/2009, actuala formă prevede ca în procesele verbale încheiate, în fiecare secţie de votare, după numărarea voturilor să nu se mai menţioneze separat numărul persoanelor care, neaflându- se la domiciliu, votează pe listele separate.

Mai grav, procesele verbale nu vor menţiona nici câţi dintre cetăţenii arondaţi de drept la respectiva secţie de votare au votat şi câţi dintre aceştia nu s-au prezentat la vot.

Acest lucru face mai dificilă verificarea corectitudinii votului, pentru că orice discrepanţă ar putea fi explicată prin faptul că “au votat mulţi pe listele speciale”.

Urne mobile

În plus, nici numărul voturilor exprimate cu ajutorul urnei mobile (cetăţenii nedeplasabili, aflaţi fie la domiciliu, fie în spitale, unităţi militare sau penitenciare) nu va fi menţionat separat în procesul verbal.

Dacă adăugăm la acestea şi faptul că pe litoral vor fi înfiinţate secţii de votare în hoteluri şi restaurante, tabloul adunării şi numărării voturilor se va complica din ce în ce mai mult.

Buletinele de vot

Procesele verbale nu vor mai menţiona nici incidentele legate de buletinele de vot, cum ar fi dacă numărul de buletine găsite în urne diferă de numărul alegătorilor care figurează că au votat.

Prin eliminarea tuturor acestor rubrici din procesul verbal, este mult mai complicată verificarea corectitudinii procesului de votare sau al numărătorii, ceea ce face mai dificilă şi depunerea de contestaţii.

Ștampila de vot și sigiliile urnelor de vot

Una dintre cele mai mari cauze de alarmă într-o zi de vot este absenţa uneia dintre ştampilele standardizate din secţia de votare, pentru că o ştampilă uitată sau căzută pe mâna cui nu trebuie poate permite ştampilarea unor buletine în plus şi strecurarea lor în urnă.

În acest context, este îngrijorător că procesele verbale finale nu vor menţiona nici câte asemenea ştampile existau în secţia respectivă la începerea votării, nici dacă vreuna a dispărut cumva până la sfârşitul zilei. De asemenea, starea sigiliilor de pe urnele de vot nu va mai fi menţionată.

Toate aceste modificări legislative, eliminarea tuturor acestor măsuri de siguranță dovedesc reaua credință a USL-ului și intenția clară de a frauda.

Cum luptăm împotriva fraudei?

  1. Cea mai eficace modalitate este absența de la vot. Cu cît vor absenta mai mulți, cu atît eforturile de fraudă ale USL vor fi mai mari, mai disperate, mai lipsite de măsuri de precauție și deci mai vizibile și ușor de demonstrat. Cu cît prezența la vot va fi mai mică, cu atît șansele puciștilor de a obține cvorumul sînt mai mici. Astfel, scopul fraudei este anulat. Frauda este ineficientă. Dacă vor veni la vot doar 4,5 milioane de alegători (votanții USL la locale), șansele puciștilor de a scoate din mînecă 4,5 milioane de voturi sînt absolut nule. Nici chiar USL nu poate frauda atîta. Deși vor încerca. Vor încerca pînă vor ajunge să nu se mai ferească, să facă totul pe față. Cu fiecare zi care trece disperarea crește și puciștii renunță la aparențe, la formalisme, la orice precauții și disimulare. Pînă în momentul în care vor anunța public ceea ce știe toată lumea, ceea ce știu UE, US și UK: ”Numele noastre sînt Dan Voiculescu, Victor Ponta, Crin Antonescu, Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc, Cătălin Voicu, Tudor Chiuariu, Relu Fenechiu și dăm o lovitură de stat.”
  2. A doua modalitate, în ordinea eficacității, este intimidarea, este prevenția. E nevoie de observatori care să stea în secții, de oameni care să stea în afara secțiilor, cu ochii pe ce se întîmplă în fața acestora, oameni care să stea cu ochii pe orice autobuze sau microbuze care fac turism electoral. Cu cît mai mulți ochi, mai multe camere de fotografiat și de filmat vor fi ațintite asupra lor, cu cît li se vor pune mai multe întrebări, cu atîta vor fi mai puțin dispuși să fraudeze, cu atît vor pierde mai mult timp și oportunități așteptînd un momentul în care nu vor fi văzuți.
  3. A treia modalitate este documentarea. Nu are efect propriu zis asupra proporțiilor fraudei însă acestea nu pot fi cunoscute dacă frauda nu este documentată. E nevoie de mărturii, imagini, înregistrări audio și video.
Toate aceste trei modalități de luptă împotriva fraudei, boicotul, intimidarea și documentarea, sînt la îndemîna oricui. Nu trebuie decît să nu votăm, să fim atenți la ce se întîmplă în interiorul și în jurul secțiilor de vot și să avem la îndemînă o cameră foto sau/și video.

Așa cum spunea cineva care a participat ca observator la 25 de scrutinuri (în toată lumea), acest referendum nu este organizat după norme europene, ci după norme importate din Belarus sau Kazahstan. Acest referendum este o rușine europeană, este o bătaie de joc la adresa democrației și a dreptului de a alege.

PS. Oricum, este bine ca toți ce vor absenta de la vot și vor putea merge pînă la secția la care sînt arondați, să verifice seara, pe la 22.30, dacă a semnat cineva în locul lor pe lista de alegători. Dacă da, atunci cel ce este responsabil pentru lista respectivă, cel care le verifică documentele de identitate celor care se semnează pe listă, are o problemă penală serioasă și e pasibil de cîțiva ani de pușcărie.